Recenzii
Mesajele primite de la cursante, după curs. Cuvintele lor, așa cum mi le-au scris.






Acum că mi-am găsit cuvintele și am mai lăsat emoțiile deoparte, vreau să spun ceea ce nu am apucat la început. Floriana, ești o persoană minunată și îți mulțumesc din suflet pentru toată încrederea pe care mi-ai oferit-o, pentru sprijinul constant și pentru vibe-ul pozitiv care m-a făcut să mă simt în siguranță încă din prima zi. Sincer, nu mă așteptam ca acest curs să fie atât de bine structurat și atât de plin de informații valoroase. În doar 5 zile am învățat extrem de multe, nu doar despre tehnici și corectitudine în muncă, ci și despre dorința de a nu renunța, despre ambiție și despre încrederea că pot reuși să obțin tot ce mi-am propus. Floriana nu este doar un trainer, ci un adevărat sprijin, un om care te motivează, te încurajează și te face să crezi în tine chiar și atunci când ai emoții sau nesiguranțe. Recomand acest curs din toată inima oricărei fete care își dorește să-și transforme pasiunea pentru unghii în ceva frumos și real. Floriana este exact ceea ce aveți nevoie.
Mulțumesc și eu pentru tot ce am învățat la acest curs. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera, răbdarea cu care ai explicat și felul în care ai fost mereu atentă la fiecare detaliu. Am plecat cu informații valoroase și cu multă motivație să evoluez. Mă bucur că am avut ocazia să învăț de la tine și apreciez mult tot sprijinul și energia frumoasă pe care ai oferit-o pe parcursul cursului.
Vreau să îți mulțumesc pentru răbdare și încurajări, au fost 5 zile super faine, au fost obositoare, dar niciodată să mă facă să renunț… am evitat mult să fac un curs, să încep ceva nou, dar mă bucur că într-un final am făcut-o și că te-am ales pe tine. Deci ești cea mai tare, ești super deschisă și răbdătoare, așa de mult mi-a plăcut tot ce am învățat, mulțumesc! Aș reface cursul ăsta de 100 de ori.
Mă bucur că am făcut parte din visul tău, mă bucur că am avut ocazia de a te cunoaște, ești o persoană tare faină și caldă, cu calități frumoase. Mi-a plăcut cel mai mult la tine răbdarea pe care ai avut-o față de mine, calmitatea din vocea ta, chiar și atunci când mă corectai. Te-am recomandat încă din prima zi și voi continua mereu să te recomand. Îți mulțumesc pentru aceste 5 zile pline de informații noi, zile grele, dar frumoase.
Îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să fac parte din echipa ta de la acest curs, am învățat foarte multe. Am învățat în primul rând pe lângă toate tehnicile că atunci când nu mai poți un pic, am învățat că tot ce e frumos vine prin muncă, și oricât de greu ar fi să nu mă dau bătută. Și datorită ție și încurajărilor tale nu voi renunța la visul meu oricât de greu mi-ar fi și oricât de multe obstacole voi întâlni. Îți mulțumesc din suflet pentru tot, ești un om minunat și deosebit.
Îți mulțumesc pentru că ai avut răbdare, pentru că ai explicat de câte ori a fost nevoie și pentru că niciodată nu ai renunțat să ne motivezi. Se simte că faci totul din pasiune, iar asta ne-a inspirat pe toți. Datorită ție, acest început este mult mai sigur și mai frumos. Îți sunt profund recunoscătoare și te apreciez enorm!
Un curs minunat, care mi-a depășit așteptările! Am învățat foarte multe lucruri utile, iar explicațiile au fost clare și ușor de înțeles. Atmosfera a fost super plăcută, ai fost foarte răbdătoare și atentă la detalii. M-am simțit încurajată pe tot parcursul cursului și am plecat cu mai multă încredere în mine. Recomand cu drag acest curs tuturor pasionatelor de unghii!
Mulțumesc pentru informațiile împărtășite la cursul de perfecționare de astăzi! Ești o persoană deosebită, atmosfera a fost una relaxantă și informația a fost foarte clară. Am plecat cu mici trucuri ce mă vor ajuta să scurtez timpul de lucru și să ofer clientelor mele lucrări impecabile.
Îți mulțumesc din suflet pentru aceste două zile de curs. A fost o experiență foarte valoroasă pentru mine. Am apreciat enorm răbdarea ta, calmul și modul atât de clar și profesionist în care ai explicat fiecare pas. Ești o persoană caldă și se vede cât de mult îți pasă de ceea ce faci. Mulțumesc pentru tot! Ești minunată!
Cursul de pedichiură a fost unul foarte complex, neașteptat de frumos și satisfăcător! Foarte multă informație și foarte mult suport din partea ta! Ai fost cea mai bună decizie!
Îți mulțumesc pentru răbdare și pentru felul în care faci lucrurile să pară simple, dar mai ales logice. Mi-a făcut mare plăcere să învăț de la tine.
M-am bucurat enorm că am participat la cursul tău de pedichiură online. Mi-a plăcut foarte mult, a fost atât de bine explicat încât totul a devenit mult mai clar pentru mine. Mi-a plăcut și atmosfera relaxată pe care ai creat-o, ești foarte caldă și răbdătoare, ceea ce face totul mult mai plăcut.
Eu am terminat de văzut tot, sunt plăcut surprinsă de claritate, de cum explici și de felul frumos în care lucrezi. Eu una sunt mulțumită, totul a fost minunat!
Vreau să spun că m-a ajutat enorm de mult cursul, foarte clar și pe înțelesul tuturor explicat. Mulțumim pentru toate informațiile oferite!
Mă bucur că am participat la acest curs de pedichiură. A fost util, explicat clar și pe înțeles. Mulțumesc!
Ai întrebări înainte de înscriere?
Dacă ai nevoie de mai multe informații despre curs sau vrei să te asiguri că este potrivit pentru tine, îmi poți scrie direct pe Instagram. Îți răspund cu drag!
Scrie-mi pe Instagram